-
Raportul de Investiții ne ajută să economisim timp, este ușor de utilizat și foarte bine structurat. Ne ajută să avem o imagine cât mai clară cu privire la proiectele de construcție aflate în desfășurare la momentul actual.
-
Cu ajutorul profilelor de companie reușesc foarte ușor să creez și să mențin relații strânse de colaborare cu cei mai importanți antreprenori din piața construcțiilor.
-
Raportul de Investiții e ușor de folosit. Pot să îmi setez proiecte favorite și să îmi adaug alerte sau notițe la proiectele de interes încât să știu când trebuie să revin la proiectele la care pot să ofertez.
-
Folosind Raportul de Investiții mi-am dat seama cât de folositor este să ai acces la o bază de date cu șantiere actualizate constant dacă activezi în domeniul nostru. Informațiile precise despre stadiul lucrării mă ajută să știu când e momentul să fac o ofertă.
-
Sunt deseori plecat pe teren, iar faptul că pot accesa Raportul de Investiții de pe telefonul mobil mă ajută mult. Pot suna direct la numerele de telefon listate la proiecte, fără să mai fiu nevoit să fiu în fața unui calculator.
-
Noi țintim proiectele mici și medii, iar identificarea lor ar fi mai grea fără filtrele din Raportul de Investiții. Iar cu opțiunea de vizualizare a șantierelor pe hartă avem adresele lor exacte și economisim astfel timp și bani.
-
Raportul de Investiții face parte din strategia noastră de vânzări și funcționează foarte bine. Ne ajută să găsim proiecte și să batem palma.
-
Informații bine structurate și acces instant la proiecte actualizate – pentru noi, IBC Focus înseamnă un filtru eficient și relevant în activitatea de indentificare a proiectelor importante.
-
Raportul de Investiții este un instrument rapid și eficient de identificare a unor proiecte cu potențial pentru companie. Astfel, agenții de vânzări economisesc timp și energie deoarece găsesc ușor informații relevante și actualizate.
-
Cum am început colaborarea cu Raportul de Investiții și am primit șantierele, am inceput sa le și sunăm. După doar 2 săptămâni de abonament am câștigat 4 proiecte, printre care un ansamblu rezidențial din București și un bloc cu 15 apartamente. Cu siguranță nu este vorba de noroc atunci când lucrezi cu date corecte și actualizate la timp.
-
Raportul de Investiții este interesant și ușor de utilizat, având rezultate bune.
-
În domeniul nostru, e foarte important să aflăm de o lucrare cât e în faza de proiectare, iar cei de la IBC Focus fac o treabă foarte bună în a ne anunța repede de proiecte importante.
-
Am folosit înainte servicii asemănătoare de la alte firme, însă am rămas fideli Raportului de Investiții. Proiectele primite sunt mult mai numeroase și reflectă realitatea despre construcții.
-
Mai puțin efort, mai mult confort. Astfel aș defini schimbarea adusă de utilizarea Raportului de Investiții.
-
Raportul de Investiții ar trebui să facă parte din strategia de vânzare a oricărei companii care dorește să facă o treabă serioasa în domeniu.
-
Pentru noi Raportul de Investiții a devenit o bază pentru managementul prospecților și clienților și discutăm pe marginea lui la fiecare ședință de vânzări.
-
În urma abonamentului la Raportul de Investiții IBC Focus am aflat de proiecte de care altfel nu aș fi știut. Peste 20% din proiectele primite erau de interes și le-am contactat în vederea ofertării produselor noastre.
-
IBC Focus ne-a permis să economisim timp pe partea de prospectare a pieței de profil. Și cum "timpul înseamnă bani"… vânzările au crescut în mod semnificativ.
-
Dacă dorești să îți crești vânzările, să ai acces la o bază de date imensă cu proiectanți, constructori, investitori și să știi tot ce "mișcă" în piață... să fii abonat la Raportul de Investiții este exact ca și cum ai avea un angajat și jumătate în plus în echipa ta.
-
Oamenii de vânzări sunt prin excelență persoane curioase. Ei bine, prin Raportul de Investiții, IBC Focus satisface zilnic, din plin această curiozitate..
-
În realizarea studiilor și analizelor făcute de GFK ne bazam pe cele mai bune surse de informații. În ceea ce ne privește șantierele în lucru din România am ales IBC Focus.
-
Pentru noi Raportul de Investiții IBC Focus a însemnat încă un agent în plus pe teren, un agent foarte bine informat și foarte eficient (veți amortiza imediat cheltuielile indiferent de mărimea lor). Vă recomand să folosiți cu încredere toate produsele IBC Focus având în vedere că veți beneficia IMEDIAT de toate îndrumările necesare din partea echipei lor.
-
Frumusețea acestui sistem este că a devenit motorul echipei de vânzări. Oamenii noștri acum pot concentra mai mult timp în relația cu clienții, lăsând partea de prospectare pe seama IBC Focus.
-
Înainte de a colabora cu IBC Focus, se întâmpla să aflăm de anumite șantiere prea târziu. Produsele de tipul celor pe care noi le vindem erau achiziționate. Acum rareori se întâmplă să aflam de șantiere noi din alte părți.
-
Suntem foarte mulțumiți de colaborarea cu echipa IBC Focus și contăm pe sprijinul informațiilor lor.
-
Simplu. Eficient. La ţintă.